Competitii
in 2005
SLOVACIA OPEN 2005
PIESTANY
29 iunie – 3 iulie
Turneul anual Internaţional de Tenis de Masă pentru Persoane cu Dizabilităţi (în picioare sau în scaun rulant) de la Piestany este considerat ca fiind unul din cele mai puternice din Europa; este utilizat de foarte mulţi ca un antrenament excelent înaintea Campionatelor Europene şi Jocurilor Paraolimpice.
Concurenţii de la Centrul Lamont au fost:
1. Makszin Dacian (clasa 3)
2. Miron Mihai (clasa 8)
3. Petru Ifrosa (clasa 4)
De la CSF Maraton ’93 Lugoj a participat :
1. Victor Doana (clasa 8)
In total au participat 20 de ţări cu 189 de sportivi. Standardele acestei competiţii sunt foarte ridicate – factor 30. Joi dimineaţa la 7.30 a început încălzirea, iar la ora 9 a început competiţia Open. Turneul s-a desfăşurat într-o sală mare cu 27 de mese, situată la 5 minute de hotel ; de fapt această sală a fost utilizată şi pentru Campionatele Europene din 1999. Victor şi Petru au început bine, câştigând primele meciuri cu Bulgaria şi respectiv Austria, deci au acumulat 90 de puncte internaţionale. Au intrat în ultimii 16 dar au pierdut în această faz. Dacian şi Mihai au fost eliminaţi din primul tur dar le-au dat de furcă adversarilor.
Competiţia pe echipe a început la 5 p.m. şi a continuat până vineri la 5 p.m. Mihai şi Victor au căzut la sorţi cu Slovacia, Germania şi Suedia; deşi au câştigat un meci de dublu, deci 30 de puncte în plus, nu au reuşit să intre în semifinale. Dacian şi Petru au nimerit cu Germania, Polonia şi Slovacia şi deşi au jucat bine nu au reuşit să obţină rezultatele pe care le-ar fi meritat.
Concursul de simplu a avut loc vineri seara şi sâmbătă dimineaţa. Toţi jucătorii noştri au pierdut în primul tur, dar au jucat bine, iar Mihai a fost felicitat de adversarul său din Germania în privinţa progresului înregistrat. Victor a trecut extrem de aproape de victoria pentru intrarea în sferturi de finală.
Comitetul Paraolimpic Internaţional pentru Tenis de Masă
Campionatele Europene
Lido de Jesolo 15 – 26 septembrie 2005
RAPORT
Echipa română a fost formată din:
Dacian Makszin (Jucător în Clasa 3*) Nr. 71 (WRL)#
Emil Gama (Jucător în Clasa 4*) Nr. 81 (WRL)
Mihai Miron (Jucător în Clasa 8*) Nr. 40 (WRL)
Victor Doana (Jucător în Clasa 8*) Nr. 31 (WRL)
Anca Chereches (Antrenor)
Sally Wood-Lamont (Şef echipă)
* Exista 10 clase internationale in functie de gradul de disabilitata.
# WRL = în clasamentul mondial]
Campionatele Europene de la Lido de Jesolo au fost cea mai importantă competiţie din istoria paraolimpică a tenisului de masă: 344 de participanţi din 37 de ţări. Sportivii au fost cazaţi în 12 hoteluri, situate de la o distanţă foarte mică de Sala Sporturilor până la 4 km distanţă. Ceremonia de deschidere a avut loc vineri, 16 septembrie şi s-a desfăşurat sub forma unei parade prin oraş până la Sala Sporturilor. A fost un eveniment extraordinar de emoţionant şi am fost cu toţii foarte impresionaţi în timp ce defilam în faţa steagului României. Totuşi, am fost singura ţară a cărei echipă nu purta uniformă: fiecare echipă avea treninguri în culorile steagului ţării. Sper ca această problemă să poată fi rezolvată în doi ani.
Primul eveniment a fost Openul, în care joacă clasele 1-5 (cărucioare) şi clasele 6-10 (în picioare).
Dacian a jucat contra unui jucător din Israel din clasa 4, nr. 58 în clasamentul mondial (WRL), şi a pierdut cu 0-3 (7-11, 7-11, 10-12)
Emil a jucat contra unui jucător slovac din clasa 2, nr. 1 în clasamentul mondial, şi a pierdut cu 1-3 (6-11, 3-11, 11-7, 3-11)
Mihai a avut nenorocul să joace contra unui jucător francez din clasa 10, nr. 1 mondial, care a devenit în această competiţie campion european la toate probele de open, simplu şi echipe, pierzând cu 0-3 ( 4-11, 5-11, 3-11).
Victor a jucat contra unui jucător francez din clasa 8, nr. 24 mondial, şi a câştigat cu 3-1, (11-5, 10-12, 12-10, 11-8). A pierdut în runda următoare, dar a câştigat 150 de puncte.
In proba de simplu:
Dacian a fost în grupă cu un jucător austriac nr. 11, un italian nr. 26 şi un slovac. El l-a învins pe austriac şi pe slovac cu 3-1, dar a pierdut cu 1-3 în faţa italianului. A obţinut 5 puncte în secţiunea sa, dar acelaşi punctaj l-au obţinut austriacul şi italianul. Dacian a pierdut în final la punctele acumulate în toate seturile şi a fost singurul jucător în cărucior care a obţinut 5 puncte în grupele de simplu care nu a mers mai departe. Totuşi, a câştigat 300 de puncte în clasamentul mondial, un rezultat extraordinar.
Emil a fost în grupă cu un jucător ceh nr. 2 în clasamentul mondial, un slovac nr. 26 şi un croat nr. 53 şi a pierdut cu 0-3 în disputa cu toţi jucătorii.
Mihai a fost într-o grupă de patru jucători, slovacul nr. 3 mondial, francezul nr. 24 şi un jucător din Israel mai experimentat. El a pierdut toate trei meciurile cu 0-3, dar a fost felicitat pentru jocul său de către antrenorul israelian.
Victor a jucat într-o grupă de trei jucători contra belgianului nr. 1 mondial şi a unui spaniol nr. 35. El a pierdut cu 0-3 în faţa belgianului, dar a câştigat contra spaniolului, obţinând încă 150 de puncte. În runda următoare, care a inclus ultimii 16 jucători, a pierdut în faţa jucătorului din Ungaria nr. 12 mondial.
In proba pe echipe:
Pentru că Emil este în clasa 4, Dacian trebuie să joace în probele pe echipă din clasa 4 şi au existat 9 echipe în total. Ei au jucat contra echipei cehe, care a devenit campioană europeană, şi a echipei belgiene. Emil a fost învins de către jucătorul ceh nr. 34, dar Dacian l-a învins pe celălalt jucător. Totuşi, ei au pierdut la dublu şi apoi Dacian a jucat contra cehului nr. 34, dar a pierdut cu 7-11, 5-11, 5-11. Dacian a câştigat alte 75 de puncte la această probă sportivă.
Mihai şi Victor au jucat în clasa 8. Au fost patru grupe, ei fiind în grupa B. Au jucat contra Franţei, care a devenit campioană europeană la proba pe echipe, şi de asemenea contra Suediei. Ei au pierdut în mod previzibil cu 0-3 contra francezilor, dar cu echipa suedeză au disputat un meci de două ore, pierzând strâns în meciul final. In primele două meciuri de simplu contra suedezilor, au pierdut amândoi, dar la dublu i-au învins cu 3-0, obţinând 50 de puncte. Scorul era de 2-1. Victor a jucat cu suedezul în faţa căruia pierduse Mihai, învingându-l cu 3-0. Scorul era acum egal 2-2 şi depindea de Mihai să învingă în meciul final. In ciuda faptului că a condus în primele două seturi, el a pierdut în final cu 3-0, iar echipa română a fost eliminată din competiţie.
Concluzie
Aceasta a fost prima participare a tuturor celor patru jucători la Campionatele Europene, iar rezultatele sunt excelente în special pentru Dacian şi Victor, care au obţinut un număr total de 375 şi respectiv 400 de puncte. Având o experienţă mult mai mare, peste doi ani, la următoarele Campionate Europene, este evident că putem evolua, dar aceasta înseamnă de asemenea găsirea unor resurse financiare pentru a putea participa la un număr mai mare de competiţii internaţionale. Majoritatea jucătorilor joacă la nivel internaţional de peste 10 ani şi participă la o competiţie internaţională cel puţin o dată pe lună. Deşi Emil şi Victor joacă de peste 12 ani, echipa participă mai serios la competiţii internaţionale doar de un an. Victor este jucătorul cel mai experimentat şi aceasta se vede când are de disputat meciuri dificile, iar Mihai, la doar 23 de ani, poate învăţa de la el, cei doi formând împreună o echipă excelentă. Pe Dacian, care are 24 de ani, îl aşteaptă un mare viitor, dar ar avea nevoie de un partener mai bun pentru proba pe echipe.
Jocuri National pentru personae cu disabilitate
Bucuresti
20-22 mai 2005
Tenis de Masa
Dacian Makszin Loc I
Petru Ifrosa Loc I
Daniel Covaciu Loc I
Ovidiu Bohan Loc II
Mihai Miron Loc II
Delia Miron Loc I
Dorel Muresan Loc II
Valentin Rad Loc III
Atletism
Sulita
Valentin Rad Loc I
Dorel Muresan Loc II
Ovidiu Bohan Loc II
Delia Miron Loc III
Greutate Delia Miron Loc I
100 m Ovidiu Bohan Loc II
Valentin Rad Loc III
100m Wheelchair Georgeta Fintinaru Loc I
800m Georgeta Fintinaru Loc II
Saritura in lungime Ovidiu Bohan Loc II
SAH
Daniel Covaciu Loc IV
BASCHET
Lamont Centre Team LOC II
Rezultate
CUPA INTERNATIONALA HERMANNSTADT – SIBIU
23 - 26 IUNIE 2005
NUME |
TENIS DE MASA |
Atletism |
Dans |
| Individual |
Dublu |
Open |
Greutate |
100 |
800 |
Slita |
| Feri T. (8) |
3 |
2 |
- |
- |
- |
- |
- |
|
| Iuliu F. (6) |
3 |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
|
| Sandor D. (7) |
2 |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
|
| Delia M. (8) |
2 |
1 |
1 |
- |
- |
- |
- |
|
| Ancuta R. (5) |
1 |
1 |
- |
1 |
1 |
2 |
1 |
2 |
| Valentin R. (10) |
1 |
1 |
2 |
- |
3 |
- |
1 |
|
| Daniel C. (6) |
2 |
1 |
- |
- |
- |
- |
- |
|
| Gabi N. (9) |
3 |
2 |
- |
- |
- |
- |
- |
|
| Ovidiu B. (7) |
1 |
1 |
- |
- |
1 |
- |
- |
2 |
| Mihai M. (8) |
1 |
2 |
1 |
- |
- |
- |
- |
|
CAMPIONATUL NATIONAL DE TENIS DE MASA SI CUPA DANUBIUS - GALATI
20 - 24 IULIE 2005
| Membru |
Tenis de masa |
Atletism |
Baschet |
Bowling |
| Singles |
Doubles |
100m |
800m |
Sulia |
Greutate |
Long
Jump |
| Dacian M. (4) |
1 |
1 |
3 |
4 |
|
|
|
2 |
|
| Robi O. (8) |
|
4 |
|
|
|
|
|
|
|
| Petru I. (5) |
1 |
2 |
|
|
|
|
|
2 |
5 |
| Bobi S. (6) |
1 |
1 |
|
|
|
|
|
|
|
| Mihai M. (8) |
2 |
1 |
|
|
|
|
|
2 |
|
| Alex D. (8) |
2 |
1 |
|
|
|
|
|
|
|
| Daniel C. (6) |
4 |
2 |
|
|
|
4 |
|
|
|
| Dorel M. (9) |
3 |
2 |
|
|
4 |
2 |
|
2 |
|
| Valentin R. (10) |
4 |
2 |
|
|
|
|
|
|
|
| Iuliu F. (6) |
4 |
3 |
|
|
|
|
|
|
|
| Sandor D. (7) |
3 |
3 |
|
|
|
|
|
|
|
| Delia M. (8) |
5 |
3 |
|
|
|
|
|
|
3 |
| Ovidiu B. (7) |
1 |
2 |
2 |
|
|
1 |
3 |
|
|
| Ancuta R. (5) |
1 |
|
1 |
1 |
2 |
3 |
|
|
2 |
| Gabi N. (9) |
|
4 |
|
|
|
|
|
|
|
| Mihai S. (10) |
1 |
1 |
4 |
|
|
|
4 |
|
3 |
ANA LUGOJANA CUP, LUGOJ
04 - 07 AUGUST 2005
| Membru |
Table Tennis |
ATLETISM |
Darts |
| individual |
Dublu |
Open |
100
m
|
1500
mtrs
|
Sulita |
Greutate
|
| Dacian Makszin |
1 |
2 |
2 |
4 |
3 |
4 |
|
1 |
| Petru Ifrosa |
2 |
1 |
3 |
|
|
|
|
|
| Daniel Covaciu |
3 |
3 |
|
|
|
|
|
|
| Iuliu Fabian |
|
3 |
|
|
|
|
|
|
| Şandor Deak |
1 |
|
|
|
|
|
|
|
| Mihai Miron |
3 |
1 |
|
|
|
|
|
|
| Dorel Mureşan |
2 |
1 |
4 |
|
|
2 |
2 |
|
| Gabriel Nãsui |
2 |
|
|
1 |
|
|
3 |
|
| Valentin Rad |
1 |
2 |
|
3 |
|
3 |
|
1 |
| Delia Miron |
3 |
1 |
|
3 |
|
4 |
|
|
| Ancuţa Runcan |
1 |
1 |
3 |
3 |
3 |
1 |
1 |
|
Ancuta – Locul III (dans)
Dacian – Locul IV (dans)
Delia – Locul IV (dans
CUPA MARIANA MIHOC - BUCUREŞTI
07 - 09 OCTOMBRIE 2005
A avut loc Campionatul Naţional de Atletism şi Cupa Mariana Mihoc. Ediţia a III-a a Cupei "Mariana Mihoc" s-a desfãşurat cu participarea a 6 cluburi, respectiv: Lamont-Cluj, Turda-Cluj, Lugoj, Galati, Ok Bucuresti şi Arad. Probele cerute au fost: atletism, baschet si tenis de masã.
| Membru |
Tenis de masa |
Atletism |
| open |
100m |
Sulita |
Greutate |
| Makszin Dacian |
|
|
|
|
| Otvoş Robi |
|
|
|
|
| Ifrosa Petru |
|
|
|
|
| Covaciu Daniel |
|
|
|
|
| Mureşan Dorel |
|
|
1 |
1 |
| Rad Valentin |
|
|
2 |
2 |
| Fabian Iuliu |
|
|
|
3 |
| Miron Delia |
|
|
3 |
|
| Runcan Ancuţa |
2 |
3 |
1 |
2 |
| Nãsui Gabriel |
|
|
|
|
| Ferenc Toth |
|
|
|
|
| Diaconu Alexandru |
|
|
|
2 |
| Mihai Şargu |
1 |
2 |
|
2 |
| 1 |
AJIF MOTIVATION |
COCOSII |
LOCUL I |
| 2 |
CS MARATON 93 LUGOJ |
TURBO |
LOCUL II |
| 3 |
CCSH LAMONT CLUJ |
TIGRII |
LOCUL III |
| 4 |
SPORTING CLUB GALATI |
TICALOSII |
LOCUL IV-V |
| 5 |
CS TEMERARII ARAD |
TASMANIENII |
LOCUL IV-V |
